Upsie doopsie

Of..I feel drained. Parca nici nu știu cum să pun cap la cap sa compun o propoziție in legătură cu ce simt acum. E așa un amalgam de sentimente și parcă le și detest , mă și îngrozesc, nu știu cum să le denumesc. Nu mă pot declara incantata de ce se întâmplă, poate pasiva. Nu mă pot extazia, nu pot sa îmi arat fericirea daca o fi pe undeva pe acolo. Mă simt așa dezgustată și vreau să fiu lăsată în pace, nu vreau să mă intereseze nimic. Nu vreau sa îmi dau cu nicio părere și nu vreau sa alcătuiesc niciun plan. Parca încă nu pot sa iert deși știu că nu a fost nimic greșit dar …voiam mai mult.

Așa cum am zis și azi, voi simțiți că sunteți folosiți la maxim, eu mă simt epuizata și îmi doresc momente de repaos. Voi ați insistat că vă faceți treabă de bunici, dar prin asta nu ai zis că ocazional. Acum dai înapoi și i-am zis, pai ce, nepoții sunt ocazionali?

I feel drained. And sad. As vrea sa vorbesc cu un terapeut ceva, să mă scoată din unele stări sau sa îmi dau seama de ce mă simt așa.

Știi, parca ii detest și mai rău pe toți când fug de noi așa. Și eu vreau libertate, daca voi nu ați avut-o, de ce nu mi-o oferi mie? Nu sunteti corecți prin ce spuneți și mai ales ce faceți. Până la urma urmei, nici nu țineți minte macar…

Pe alte unde

Doamne, eu nu mai înțeleg nimic. As fi scris zilnic dar timpul e așa de limitat și eu așa mereu de obosita încât uit sa mai fac asta deși poate m-aș elibera uneori. Mda, tare ciudați mai sunt oamenii ăștia, ba e așa, ba nu e așa. Mi-au făcut scandal că vine curentul mult și mi-au oprit apa fierbinte fix când eu mă luptam cu biberonul vieții. Acum, in plina vara, că sa dea apa rece oamenilor. Și întreb, pai și aparatul nu va fi în priză tot timpul? Adică nu consuma curent? Explicația a venit imediat, da, dar doar câteva ore. Ce pana mea, contează că sunt câteva ore sau o zi întreagă ? Aparatul consuma și de asta l-am scos inițial. Tare as vrea sa am curaj să cer anumite lucruri fără să îmi mai fie teama că stric relațiile. Nu mă pot calma și nu știu cum să o fac să rămân calma, sa nu mă agit și să nu ridic tonul. Orice parca este un trigger care mă declanșează și izbucnesc mai rău decât un vulcan. Cum fac sa mă pot opri?

Apoi o alta poveste. Ăștia 2 amețiți, că numai așa îi pot numi, sunt de pe o alta planeta mai. O țin pe fata asta numai la distanta, never ever parca nu ni se aliniază planetele, nu vorbim că cine știe ce mai deranjam. Pun pariu că atunci când vor termina cu casa și se vor muta , nici nu vom mai avea ceva de discutat ever. Iar fata asta este absolut atâta de egoista! Cum să meargă la sala și să vrea sa fie singura , stie că și eu voiam lucrul asta foarte mult. Nu avem nimic în comun și nimic care să ne mai lege. Și știi ce e funny? Cum zic unii, facem copii că sa ne lege, ei uite, că aici e fix invers. Dezleaga tot si nimic nu se mai leagă.

Și apoi o alta chestiune. Ce mama dracului fac eu cu șofatul vieții ? Ce s-a putut declanșa atâta de rău încât să am oroarea asta de a mă apropia de volan? Mi se înmoaie picioarele și nu am aer sa mai respir. Nu reușesc să realizez cum am ajuns aici. Dar cum fac sa o depășesc ?

Și ce e cu atâtea temeri? Mi-e o frica constanta de orice. Bine, e normal probabil după 2 copii sa tot ai frici dar uneori rămân fără aer și nu am curaj să îndrăznesc, pe când, tocmai, asta ar trebui sa fie din start curajul și să îmi dea putere să răzbesc in orice.

Și mai am o chestiune . Bine, mai multe, dar pentru moment doar asta. Mama mea de ce nu mai e mama mea așa cum știam? Sau era doar o iluzie cu control? Uneori parca nici nu am cui sa ii spun chestii și nici să mă sfătuiesc. sunt așa meaningless și tristă.

Iar pe unii daca ii cauți, au cate ceva și nu te baga in seama. Iar alții suferă de ei încât ei îți știu toate problemele că na, doar au fost acolo , pe când pe mine nu asta mă interesează, ci doar sa empatizeze cumva cu mine și să mă înțeleagă, nu sa știe.

Iar pe varamea asta o detest pentru egoismul ei pur cu care există pe pământul asta, geloziile ei absurde și nimicnicie. Poate că asta detest și la mine, nu zic nu, dar uite, e mai ușor când o vezi in alții și să te plimbi pe bârnă lor de nas.

Și acum wishlist. Vreau la gene, la masaje, la sport, la un coafor bun, la o cosmetizare faciala. Oare voi avea suficient curaj să le fac ? De mine depinde, nu de alții. Genele se rezolva , dar restul ?

O primăvară grețoasă, ca mine

Cea mai frumoasa urare pe anul 2023. ” Ești grețoasă, acum îmi vine să îmi iau bagajele și să plec.”

Dar ești liber dragul meu, oricând poți face asta. Nu te rețin. Pa.

Țin minte că și el îmi zicea cândva că sunt grețoasă, dar o zicea ca un alint și mă amuză cumva, mereu făceam miștouri. Dar acum e alta situația. Acel el nu mai este de mult în lumea mea. Iar situația de azi m-a supărat rău.

Îmi vine să îl dau eu afara fara nicio remușcare, dar mă gândesc la ei, ei ar avea de suferit, iar eu, prin ochii lor. Dar astăzi simt că și firul ăla subțire parca s-a rupt cumva. Și mă întristează și mă doare ca liniștea unei camere. Ce urat.

Parca numai primăvară frumoasă și minunata nu mai e. Bate un vânt rece și ceva îmi sufla in ceafa. Iar eu sunt prinsa in mai multe lumi. Și nu știu cui sa ii povestesc să mă îndrume cumva. Sau poate mi se aprinde vreo luminită undeva. Sper.

Tic tac , tic tac

Of, cat de groaznic poate fi , auzi și tu , sa nu îți mai suporți părinții. Nu că nu i-ai iubi, nu se pune problema. Acum realizez că toate la cap mi se trag de acolo . Efectiv mă enervează modul lor de a face lucrurile, de a se implica, de a nu îmi da voie și de a încerca să controleze tot. Îmi creează o mie de draci și na, apoi îmi dau seama, din păcate, că Doru e doar unealta la îndemână pe care mă răzbun pentru anumite incompetente ale lui. Dar doar atât, nu neapărat cred că îmi creează el ceva.

Însă ai mei, nu vor deloc să iasă din condiția lor.

Simt că acum a început timerul și pac sunt contratimp. Mi-e frica și aș vrea să respir un timp liniștită dar parca iar îmi țin respirația.

Simt că totul e o chestiune de timp.

Omfg

Omfg

Omfg!!

Omfg?!?

Inevitabilul s-a produs. Încet dar sigur. Și citez, “m-am saturat de tine. Da, m-am saturat”.

“m-am saturat sa te iei de mine , de fiecare dată când mergem undeva și să mă faci nu știu cum de fata cu toți” adică se refera că i-am zis de fata cu toți că ce i-ai făcut de plânge. Mda. Și am ripostat , bineînțeles, și i-am zis, pai da, ce te aștepți sa se întâmple când tu stai liniștit la taclale cu berea în mana și copilul ăsta se duce și mănâncă orice îi vine la mana și tu care ești acolo și am vorbit acasă că ție îți revine rolul asta, sa ai grija de el în permanență, sa te uiți ce mănâncă , că știi că mănâncă orice prinde și apoi pleacă. Și nu ai fost atent, că a venit să îmi arate că el mănâncă și nici nu aveai habar că asta făcea. “Da, manca cartofi, ce mare lucru ” cum ce mare lucru, până nu a venit să îți arate, nici nu aveai habar. Și asta pentru că eu l-am trimis la tine.

Pauza.

Și voi relata mai multe în continuare pentru că astea îmi vin in cap ca valul și totuși nu as vrea sa le uit, că m-au durut.

Ce mă fac eu cu bunicii ăștia? Suntem într-o perioadă plângăcioasă, sa îi zic. Tudor mă refuza pentru că stau prea mult cu Dăhliuță și atunci o prefera pe bunica. In același timp, tati nu îl bagă în seamă suficient, nu este pe unda lui decât prea rar și prea des sta cu telefonul in mana și cică hai sa ne jucam. Well, treabă nu merge așa darling. A început băiatul sa îi zică sa lase telefonul jos , sa se joace cu el, dar îl ignoră. Nu își învață lecția de a fi prezent când trebuie sa faci ceva și mai ales cand vrei sa îți petreci timpul cu copilul tau. Eu, pentru că sunt mereu cu Dăhliuță , nu pot sa ii mai ofer timpul meu in totalitate așa cum o făceam înainte. Și nici energie nu am suficientă, sunt mereu aproape epuizata și mă simt că nu mai am resurse. In plus, nu mă plac. Atunci cui sa ii placa de mine? Și pentru că de aici pornesc furiile, mă înfurii oricând din orice, dracui, înjur și lanțul slăbiciunilor continua vicios in cerc. Apoi, el daca urla că vrea cu meama adica bunica , bunica apare imediat. M-a mai întrebat ea că de ce face așa și am încercat să îi explic dar nu prea poate sa înțeleaga, apoi se emoționează pentru că primează emoțiile și plânge. Și mă face să plâng pentru că așa eram și eu ca el. Mult timp nu puteam vorbi cu ea la telefon, mi se îneca vocea in lacrimi și ea mă tot întreba”mai ești”? Eram dar nu puteam vorbi , nu mai aveam voce. Când o auzeam, parca mă sufocam și mă blocam efectiv. Nu știu care era motivul. Apoi, mai târziu, eram la serviciu deja , mai, și mi se făcea un dor de ea, îmi venea să o sun, sa îi zic că îmi e dor sa o vad deși o văzusem dimineață și apoi știam că la 4 jumate ne vedem acasă. Și apoi simțeam că nu pot scoate pe gura in vorbe toate sentimentele astea și preferam sa nu o mai sun. Iar acum, după 2 copii, ceva ciudat s-a întâmplat. Simt că suntem îndepărtate, că nu mă înțelege cum as vrea, că nu îmi vine uneori sa îi vorbesc. Și nu vreau dimineața să mă vadă când mă duc la baie sau când ies din baie, fug spre camera. De ce? E ceva ce îmi displace, nu pot explica.

Deci așa cu Tudor. Și acum la orice pas, bunica sa fie mereu acolo. Când a mai avut niste episoade de vomitat sau urlat noaptea, l-am scos afară și ultima data țin minte așa clar, îl scosesem sa ia aer și ea a venit repede după mine că sa îl ia în brațe. Și i-am zis, nu, eu sunt mama și eu stau acum cu el, tu , bunica , te duci în casa. Și mi-a zis cu un plânset de amărăciune așa că am simțit-o până în adâncuri , mi-a zis,”ești atât de rea..dar atât de rea ” și plângea în continuare. Doar i-am impus o limită. Și apoi a mai reînceput, nu ma așteaptă să mergem noi la masa cu el, sa facem noi chestii cu el, mereu să ia inițiativa și controlul și să fie ea acolo deși i-am spus clar că e bunica acum și să mă lase să îmi fac și eu rolul.

Ei bine, lucrurile s-au schimbat cand a venit să facă același lucru sabrinei, și asta i-a zis pe ton foarte urâcios că ce ea e căsătorită cu fiul ei ? Gen, stai in banca ta. Și au mai urmat și altele, dar mama nu a ripostat. Nu le răspunde. S-a plâns lui Cătălin și el nu a făcut decât să îi țină partea sabrinei. Vai ce revolta a iscat în mine atunci și din acel moment mi-am dat seama că suntem frați dar ne desparte o prăpastie. Nu am fost apropiați și nici nu vom fi. Am acceptat și ne-am acceptat că suntem frați și că mai avem unele chestii legate dar atâta. Cum mă, tu, sa nu ii tii partea mamei și să o lași pe nebuna să își facă de cap cu vorbele? M-a dezamăgit atât de tare.

Dar na, bunica încă continua sa vrea să facă chestii dar e pusă la punct. Și apoi vine la Tudor când urla după ea și se bagă și îi ia autoritatea lui Doru, nu ne respecta deciziile și face cum o taie capul. Și bineînțeles, că toate se răsfrâng asupra mea. Și le simt nenica , ca mă doare.

Și acum revenim la acest tati care nu mă mai suporta. Pai bine mă, eu stau acasă cu ei toată ziua, eu trebuie să îți îndur ție pălăvrăgelile despre ai mei când îi critici all day long iar eu bineînțeles nu am ce zice de ai tai. Mă gândesc să facem cele 3 mese, să aibă gustări, sa vad cum mă împart cu somnurile , biberoane , de spălat , de băgat lapte , de schimbat și apoi plimbat la aer, de nedusat că nu mai am timp și mereu pic de oboseala. Că nu apuc să mă duc la baie și tu te duci de cel puțin 4 ori pe zi că te apuca fix când nu trebuie. Chiar nu poți aștepta să te ții până îi vezi că dorm sau ai o clipă libera? Cum poți să nu ai grijile asteA? Ah stai, te preocupa doar că îmi pun gene și că nu fac economii, că acum mă epilez in loc sa stau cu aparatul de ras să mă chinui, că îmi tii tu evidenta la orice rahat de îl respir și apoi îmi dai palmele finale. Că stăm toți pe cheltuiala ta, îmi amintesc aici o noapte de dinainte de revelion când mi-ai distru-o efectiv, nici nu mă spălasem, și aveam musafiri și mi ai zis că nu faci decât să îmi fii șofer și să îti cheltui eu banii. Vai, trebuia să fug in momentul ăla, sa te las de tot. Dar am zis că na, o fi o pasă proasta și trec eu peste. Dar lucrurile se tot repeta. Ba chiar continua, deși ți-am zis care e faza cu șofatul și tu tot insiști fara sa vrei să mă înțelegi vreo clipă. mereu aceeași replica, dar tu când te apuci sa conduci? Parca numai aici ar fi buba principala.

Mai, dar te gândești că nevoile mele nu sunt satisfăcute cu nimic? Nu mă simt iubita, adorata, adulată ,fix așa cum îți dorești tu deși mare lucru nu faci. Nici când am o programare, ferească sfântul sa plecam in liniște de acasă să mă bucur de acea programare. Mereu aceleași discuții legate ba de ai mei, ba de casa , ba de cheltuieli, ba că de ce nu mă duc eu singura. Mai nene, nu mai pot. Uite că nu am mai făcut programări, uite că mi-a expirat permisul, uite că sunt grasa că nu am grija de mine, netunsa, mă simt oribil pentru că așa arat, am și gușă chiar și mai continui și tu să mă urâțești. O să mă modific , îți promit , dar va dura un pic până mă redresez. Dar îmi toci creierii.

Uneori îmi imaginez cum e sa fiu din nou singura , e adevărat că nu aș mai avea ajutorul ăla responsabil cică , nici cu cine sa vorbesc chiar daca în general cu pereții , mi-ar fi greu cu 2 mici. Dar as continua, as merge mai departe că nu aș avea ce sa fac și în urma nu m-aș putea uita, clar .

Am visat azi noapte că eram la un fel de petrecere, și apoi am văzut la o tipă niste cercei cu îngeri , iar o alta avea parca un colier și eram fascinata de astea dar mai ales de cercei și mulțumit sau împăcată cumva că îngerii mă înțeleg și mă veghează și sunt cu mine oricand. Eram fericita. Și abia așteptam să îi pot povesti dar nu știu exact cui. Divinitatea lucrează pentru mine, sau așa simțeam. Asta pentru că ieri mă gândeam că lucrurile se vor așeza cumva cum e mai bine, îngerii sunt cu mine și i-am rugat sa îmi deschida mintea sa vad drumul care trebuie că sa ies la liman.

Doamne, sunt atât de recunoscătoare pentru copiii mei minunați. Pe Tudor îl ador efectiv , nu îi pot rezista deși încerc să îi pun limite că sa nu mi se urce după in cap. Iar ea, Dăhliuță mea, e toată un zambet, îți ia și ultimul rid întunecat de pe fata. Nu credeam sa țin și la ea atât de mult. Eram detașată la început, chiar daca plangea , aia era. Dar cum o aud, tresar și mă înmoi. La Tudor nici nu mai zic, parca as fi cu raze x că îl aud prin toți pereții și pac sar la el sa vad cine l-a supărat.

Mă simt obosita , epuizata, fara chef, grasa și grea. Putina motivație mi-ar prinde bine sa o iau din loc. Și mă ia groaza că timpul trece hain de repede.

mai duce.ti.va naibii

uneori chiar va detest si asta ma scoate din sarite si mai mult, stiti? prostii naibii…

of.

Oli.

Au trecut 11 ani.

11 ani când am petrecut impreuna.

11 ani când numai gesturile ei mi-au rămas în cap.

11 ani. Ce de ani

Eu in lumea mea de basm

Dragul meu, prietenul meu iubit, nimeni în lumea asta nu are voie sa te numească răsfățat. Or by any other name. Tu sa fii autentic , sa îți exprimi clar sentimentele, nu sa ii menajezi, nu merita. Mai bine sa fii drept cu coloana vertebrala decât strâmb purtat de oricine în vânt.

Promit sa fac tot posibilul sa te ascult mereu sau macar sa fiu deschisă la ce îmi transmiți. Nu vreau sa nu avem conexiune, sa fim degeaba.

Și mi-ar placea sa pot fi mai înțeleaptă. Sa vad clar. Sa înțeleg mai mult. Sa tac și să ascult. Sa gândesc înainte să vorbesc. Să reușesc să mă împart la 2 și să nu fie nevoie niciodată să pierd pe unul pentru celălalt. Nu asta mi-am dorit. Ci sa fiu mereu pentru amândoi. Am un gol in stomac când mă gândesc că unul mă are și unul nu. Sau că cică răspundem nevoilor fiecaruia așa cum e nevoie. Pai na, parca se pierde o piesa pe drum. Ea a ramas acasă azi , am simțit o lipsă. Eu ii vreau mereu pe amândoi și să fiu acolo prezenta cu ei.

Nu înțeleg deloc de ce exista lipsa asta totala de compasiune, conexiune, lipsa de lungime de unda între toți. Parca nu exista the link cu nimeni. Fiecare cu copilul lui, îi laudă până crapă și încercăm să ne suim pe celălalt doar că să arătăm ce poate al nostru mai mult, mai bine. Nu acceptam că fiecare e diferit, fiecare face cum va avea în fire să faca. Ei bine, azi i-a zis “ei, du-te-n pizda ma-tii că ai mănuși și nu am ce sa pup”. Pai și eu as interpreta-o ca ceva de bine, uite, era pregătit pentru orice, nu era un dobitoc oarecare ca sa fie pupat oricum și oricând de oricine.

Nu îmi trece stare de șoc , cum mai sa iei tu toate hainutele și să nu vrei sa îmi mai lași nimic desi ești cu totul pe plin? De unde lăcomia asta ? Oare asta te va înghiți? Ai vreun pic de recunoștință oare pentru ce ai?

Ochii mi s-au deschis atunci când am pomenit de încredere. “Nu am încredere să ii las cu ea” și a zis el, a sunat exact cum a zis L. M-am trezit și m-am recunoscut. De ce sa fiu așa nebuna încât să nu am încredere? Până la urmă nu li se întâmplă nimic, doar nu vor fi îngrijiți cu atenția și delicatețea cu care o fac eu. Dar nu înseamnă că vor avea neapărat și de suferit. I need to let go control.

Îmi doresc să fiu mai relaxata, sa o iau mai încet și să nu mai uit sa respir. Am zilnic oglinda in fata dar cred că prefer sa nu mă uit.

Îmi lipsește o companie buna , un timp de calitate , un râs sincer că sa nu mai fie nevoie sa îmi ascund emoțiile și ce nu știu să exprim. Mi-ar placea sa mai am parte de starea de bine desi nu mai am neapărat și speranță. Totul este in schimbare și nu avem timp de nimic.

Nu îmi place serviciul , nu știu încotro să mă îndrept , am o frica sa îmi termin studiile ca sa îmi iau diploma, practic stau in bula mea și parca trântesc mai tare ușa doar ca sa se blocheze sa nu mă lase să ies.

Rutina zilnica îmi ia mințile și mă învârt în cerc. Visez pasiune. Ceva flagrant. Entuziasm. Verde. Mirosul de primăvară când intram pe poarta pe alee și mă izbea liniștea curții cu mirosul nebun de zambile mov și ghiocei albi și galbeni pline de un zumzet al albinelor de nestăvilit. Doamne ce dor îmi va fi asta de asta. Am incercat ani întregi sa trag atâta aer in piept in momentele astea pure încât să îmi ramana întipărit în mintea amintirii. Sa nu uit.

Oare mă înrăiesc? Sau pur și simplu doar spun lucrurilor pe nume și tocmai asta mă bagă în categoria rea? Și ce e cu tonul asta de nu scap, și vocea asta puternica de parcă nu pot lower it down.

My mind is so twisted.

Ah da, și aș vrea să fiu mai calma, mai empatica, mai caldă. Și la voce și la suflet. mai dulce. Not so bitter anymore.

Vreau sa slăbesc. Nu mă plac deloc. Sunt într-o stare groaznică de degradare. Parul e oribil. Mă simt grasa cu fata rotunda și gușă. Am 2 rânduri de burti. Nu apreciez distanta și efectiv mă lovesc de orice și mă așez pe chestii pentru că am fundul mare. E oribil. Am inceput cu epilare. 780 lei , o mulțime . Dar încet mă voi mobiliza să mă recuperez fizic și posibil și psihic.

Sa vad unde voi continua munca. Pe ce salariu. Program …viața? Și ce fac cu șoferia vieții ? Mai am curaj de ceva?

Credeam că na, ai făcut nu un copil, cu doi, moama, ești tare, ești de otel blindat. De unde mai, parca mai mult mămăligă. Căci acum ai responsabilități, ai un bagaj, ești pusă pe un piedestal și nu ești in stare to be up there. Ci cazi și te împiedici la orice treapta. Pai ce vor zice copiii tai? Ce model le oferi ?

Totul e sa se trezească ei si să nu continue nebunia asta de trăiri ale altor generatii. Sa își accepte minusurile și pe ei și să lupte pentru ce își doresc.

Recunosc că am fost și sunt moale. Influentabila. Mama a jucat rolul vieții și nu pot sa nu mă uit când iau o decizie. Deci nu sunt autentică.

Îmi doresc timp sa fiu cu ei cât mai mult , sa le țin mânuțele și să le văd zâmbetele. Ochii ăștia mici negri cuprinzatori. Și no mama , mama, no. Îi ador.

Mă uitam azi la Rareș, nu îmi transmitea nimic. Era o copie fidela a lor și nu aveam empatie. Nu simt mare lucru. la Amelia, in schimb, are tot ochii cuprinzatori. O simt. Sper sa dureze the feeling. Sa nu ne pierdem pe drum.

Cam atât, simțeam nevoia acuta să mă eliberez. mă durea stomacul de la acel gol. Nu sunt auzită pentru că fiecare e prins în trăirea proprie.

Doamne, cum e viața asta

Nedreaptă? Poate. Dar corectă sigur nu. Am simțit că îmi explodează o vena , sau chiar mai multe. Deci tai tai pleacă în camera cu Dahlia, Tudor urla după el, apoi că vrea ca mama sa ii dea sa mănânce, deși în timpul asta, mama îi dădea ameliei să mănânce și Sabrina exista delectandu-se cu mâncarea ei și cu castraveții murați. Până și Tudor se uita la el fără să o înțeleagă cum stătea pur și simplu cu nasul și ochii doar in farfuria ei evitandu-ne cu totul. Mai nenica, ce se întâmplă? Fata asta nu ne saluta, ne evita, parca ea e in lumea ei și atât. Când are nevoie , suntem băgați în seamă dar doar atât, nimic mai mult.

Pe mine de fapt mă supără nu neapărat atitudinea asta de căcat a ei, ci faptul că mama mea o acceptă așa, tăcut. Mie mi se poate răspunde oricum, dar dincolo nu. Vedem,dar nu mai spunem. Asta mă scoate din minți și mă simt ca un vulcan neexplodat. Și fierb. Și mă doare și mă dezamăgește că mama mea accepta sa fie jignită și să i se vorbească așa. Macar eu îi zic adevăr, nu îi vorbesc urat. Dar uite, așa e, adevărul doare și atunci se poate răspunde cum că sunt rea și multe altele.

Mă așteptam sa mă ajute când am nevoie, sa fie acolo când au zis că își doresc nepoți, și sincer, cu gândul la ei am inceput sa lucrez la asta, nu neapărat că îmi doream eu , nici nu cred că aveam cine știe ce habar că mi-aș dori. Știam că îmi schimba viața, că nu mai sunt libera așa cum știam eu că pot fi. E adevărat, nu as da nimic inapói, dar mi se pare dificil uneori și sufocant. As vrea uneori sa nu mai fiu linsa, sa îmi pot auzi gândurile și când vrea sa dau iama in ceva, sa am cui sa ii las.

Nu sa am sentimentul ăla de ceas, mă uitam pe unde sunteți și mă așteaptă cu ei in ușă. E așa dureros, sincer. Și apoi când ai nevoie sa vina, se gândește la casa lui C și ce mai are de făcut. Și îmi amintesc brusc că abia eram la început de Tudor și mă chinuiam o zi întreagă că eram singura cu el și el plângea mult și se calma doar în brațe, și venea de la serviciu seara și mă întreba așa , cum, nu l-ai scos azi afara? Doamne , simțeam că îmi cade casa in cap șiintea mea incepea abia atunci sa proceseze oare de ce nu l-am scos afară. Și mă chinuiam sa îmi calculez , unde îmi dispăruse timpul de neiesit afara. Și îl găsisem. Era printre acelea pierdute cu alăptarea, cu nespălatul meu că nu ajungeam efectiv la baie, cu trezirile frecvente noaptea, alt lucru pe care ei nu l-au priceput că eu trebuia să mă trezesc din ora in ora sa îi dau sa sugă. și era epuizant. Asa că, cum de nu l-am scos azi afara? Pentru că eram epuizata. De-aia. Dar vezi tu, la momentul ăla nu aveam răspuns. Nu știam de ce. Și nu aveam replica, mai grav. Capul meu îmi era gol.

Acum răspund, da, îl îmbrac și îl scot daca stai cu el. Și îi vezi frumușel cum bat in retragere și nu mai primesc răspuns. Mda, ce sa mai zic. Rămân cu doar cu gustul. Amar. Și dezamăgitor.

Of, doamne, ce mă fac

Cum oare mi s-ar deschide căile? Cum oare să am ghidare și să reușesc să văd cai de scapare? Simt că am creierul închis într-o văgăună și că nu îmi funcționează nimic.

Deci , mă supăr maxim căci eu nu pot pleca fără să dau indicații clare. Uite, da-i asta să mănânce, fa-i asta, schimba-i pampers, dă-i și ei să mănânce , culc-o, spala biberoane, schimba-i hainele daca ii sunt ude..of doamne , chiar trebuie sa anticipez absolut tot înainte de a merge la o amarata de programare? Și apoi tot el se supără că vezi doamne nu a putut să se gândească nici măcar la 10% din ce a avut de făcut. Și când mă întreabă seara, dar tu te joci cu el? Ei bine, acest tu te joci cu el adică așa cum mă joc eu acum, îmi vine să îi spulber capul cu ceva sa o simtă până în măduva oaselor. Cum mama dracului poți să mă întrebi așa după ce o zi întreagă am avut grija de copii cu tot pachetul inclus , ba chiar ies și la plimbare cu ei, sau mă joc cu el , îl gâdil, îl fac să râdă. Ce mama naibii nu poți să pricepi că deja sunt epuizata până la ora 7 seara ? Beau 4 cafele și iau magneziu. Mai rămâne să mai iau un energizant dar îmi e că o să îmi explodeze inima odată și nu as vrea sa ii las pe ei în plata nimănui. Unii îi dau chestii prostii pline de sare și zahăr și alții care nu gândesc 2 minute in avans. Uite, azi daca m-am dus la programare, nu i-am dat prin cap că îmi decalează tot programul. Și apoi îndrăznește să mă întrebe cat am de gând să fac asta

Pai da, uite cat, cat voi simti nevoia , cat mă voi simți împlinită. Am kg în plus, nu am timp și nici energie sa țin un regim Sanatos de viață , ce sa mai, mai bine zis, să mănânc ceva când trebuie , nu haotic , covrigi in timp ce îmbrac 2 copii. De apa ce sa mai zic, că nu beau? Că fac pipi când îmi aduc aminte ? Of doamne , cum sa îmi luminez eu creierul așa încât să mă descurc mai bine

Și ce să mai, nici măcar nu am apucat sa fac eu mâncare , bine nici nu știu, dar totuși … Mă simt depășită. Mă simt ca nu reușesc uneori să mă incadrez

Și apoi urmează alte dorințe …cum îmi termin oare masterul? Oare fricile astea legate de master și de condus, sa fie datorate mamei? Sa am o frica rămasa in mine pe care nu reușesc să o identific și să o depasesc deși mă scoate din zona de confort?

Mă gandeam sa o abordez pe profa C sa vedem ce zice . Nu mă milogesc , o să îi spun sincer ce mă roade , cat de proasta sunt și că acum de când cu 2 nici timp nu mai am , dar na, macar in 2 ani să reușesc să termin lucrarea …dar macar sa vrea să mă ia sub aripa ei , sa fac și eu ceva

Nu pot să mă bag in afaceri proaste cu gene sau unghii, nu sunt pt mine. Dar , daca vreau sa fac ceva, trebuie sa am diplomele și să reușesc să mă incadrez ca …ceva. sau sa rămân la un birou amarat sa fiu uitata ? Poate așa aș fi avut timp să mă ocup mai mult de ai mei, sa nu mă solicite alte tâmpenii neînsemnate mai mult ?

Of și mai este asta cu mașina, cum dracului fac să mă urc la volan sa conduc ? Și mai ales cu copiii în mașină ? Parca mă simt cretina uneori. Cum îmi depășesc frica asta ?